Primul LIKE nu se uită niciodată

Vineri am avut prima transmisiune LIVE pe Facebook pe pagina Meta-Miorița. Am vrut să testăm pe viu opțiunea lansată recent de platforma de socializare cu peste 8.5 milioane de utilizatori activi în România. Și, desigur, să-i vedem efectele. Pentru cine nu a văzut încă filmarea, o puteți urmări AICI.

META-MIORIȚA LIVE

Ce a fost diferit și poate mai îndrăzneț față de alte inițiative similare este faptul că transmisiunea noastră a fost făcută de pe pagină, nu de pe profilul nostru personal de Facebook. Poate un reach mai mic, dar cu siguranță un plus de încredere în programul nostru!

De ce o transmisiune LIVE?

Meta-Miorița este un program născut din dorința de a acționa dincolo de limite și limitări, de a păși cu curaj în experiențe noi și a ne valorifica la maximum resursele, dând astfel un sens nou sau potențând acțiunile noastre. Așa încât, dacă nu încercăm chiar noi, atunci cine?

Pentru că asta înseamnă de fapt transHUMANța personală – să-ți (re)găsești uneltele, curiozitatea, încrederea și motivația de a pleca dintr-un punct și a ajunge în altul, mai hrănitor și plin de oportunități pentru tine. Iar în zilele noastre, parcursul este unul integrat, din offline în online și invers.

În plus, a fi LIVE pe Facebook cu voi – participanți la program, susținători din principiu sau doar observatori curioși – a fost pentru noi o ocazie minunată de a ne duce misiunea de dezvoltare și mai departe, cât mai multor inimi și minți deschise, alături de care să creștem împreună.

Primul LIKE nu se uită niciodată

Aproape 600 de vizualizări în 48 de ore. Atât a înregistrat primul nostru LIVE despre Meta-Miorița, un program inedit de cursuri experiențiale inițiat din suflet și condimentat cu multe emoții și stare de bine.

În cele 12 minute de interacțiune cu voi am trecut de la “bună, e cineva acolo?” până la “uau, avem deja persoane care ne urmăresc”, într-un carusel de trăiri fără nimic pregătit în avans – doar o pătură de picnic, un telefon mobil și un set de căști.

“Cel mai neașteptat a fost ca după primele 3 minute să pierdem conexiunea 3G și să trebuiască să reluăm filmarea. Dar s-a compensat cu momentul în care am am văzut primul LIKE zburând și un prim zâmbet încurajator în comentarii. Mulțumim!” – Noëla

Deși ne plac spontaneitatea și situațiile provocatoare, omenește, am simțit fiorii reci ai neprevăzutului. Partea bună e că astfel de ruperi de ritm schimbă perspectiva, ne dau șansa să  perseverăm și să ne canalizăm emoțiile constructiv. Pe același principiu dezvoltăm și noi cursurile experiențiale Meta-Miorița.

“Să intri live să vorbești unui public pe care nu doar că nu-l cunoști, dar nici nu-l vezi, este clar o experiență care merită din plin încercată! Ne bucurăm că am spart gheața.” – Dana

Vorbitul în public pe ne(pre)văzute pare un lucru ușor. Dar cînd știi că sute de urechi te pot auzi și în reluare, parcă începi să te gândești de două ori înainte de a vorbi. E drept, entuziasmul nostru de a vă împărtăși despre un proiect așa frumos ca Meta-Miorița ne-a luat gândul de la orice temere sau idee despre cum ar trebui să ne prezentăm și… pur și simplu ne-am conectat la voi. Acesta este un alt principiu pe care ne bazăm cursurile experiențiale, unde vă așteptăm cu drag în offline!

Pentru că sâmbătă 16 aprilie se desfășoară modulul 3 – “Pofta vine mâncând” despre sexualitate, pofte, dorințe, tentații, abstinență. Este un curs unde vom explora împreună aceste elemente atât de firești din viața noastră, demitizându-le și înțelegând conotațiile pe care le dăm și care nu de puține ori ne pun pe fugă, ne opresc sau ne împing la acțiune. Aveți toate detaliile de înscriere aici sau în rubrica evenimente de pe site.

Meta-Miorița LIVE

Experiența primului LIVE ne-a deschis apetitul pentru interacțiunea directă cu voi și în afara sălii de curs. Cum spuneam și în video, deși câțiva dintre voi ne-ați rugat să ținem cursurile și pe Skype, acest lucru este puțin probabil, dat fiind gradul ridicat de introspecție și interacțiune care are loc între participanți și traineri (peste 80% din timp). Deci aveți nevoie să fiți prezenți fizic la curs. Dar cu siguranță vom continua seria de transmisiuni LIVE pe diferite subiecte, pentru că fim cât mai aproape de voi. Vă vom anunța din timp aparițiile, rămâneți deci pe recepție pe pagina noastră de Facebook.

Și nu uitați că tocmai s-a lansat și facebook.com/livemap, unde puteți vedea și interacționa cu oricine din lume este live într-un anumit moment. Poate ne prindeți și pe noi :)

Așadar, mulțumim tuturor care ne-ați încurajat live și care continuați să ne urmăriți filmările. Iar oricând vă vin idei de pus în practică sau vreți să ne împărtășiți păreri, ne puteti scrie pe oricare dintre adresele:

  • noela.metamiorita@gmail.com
  • dana.metamiorita@gmail.com

Cu drag,

Dana & Noëla

Citește și împărtășește...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *